Arnica

Denumire stiintifica: Arnica montana Fam. Compositae
Denumiri populare: carul-padurilor, carul zanelor, ciuda, cujda, iarba-soarelui, podbal, podbal de munte, roit, tabacu-campului, tata-oilor.


In traditia populara:
- frunzele se puneau crude pe taieturi si rani, iar cu decoctul plantei se spalau ranile obrintite din cauza frigului.
Se mai folosea contra inflamatiilor gurii si gatului. Radacinile plamadite in rachiu se foloseau contra vatamaturii.
Ceaiul din frunze si flori se lua contra diareei si dizenteriei, precum si in bolile neuropsihice, iar cu decoctul se facea gargara prelungita.

Fiertura din planta se folosea la bai contra reumatismului. Ceaiul facut din parti aeriene se lua contra racelii, iar cel din floare, in boli de ficat.
Frunza cruda sau decoctul plantei se folosea extern.

Compozitie chimica: florile si rizomul contin ulei eteric, arnicina, colina, arnidiol, arnisterina, astragalina, materii tanante, acid galic, acid cafeic, fitosterine, alcooli triterpenici, coloranti de natura carotidiana, inulina, rasina, tanin, substante minerale.
Actiune farmaceutica: antiseptic, antiinflamatorii, anti-fungice, bacteriostatice, cicatrizant, decongestiv. Impiedica inmultirea bacteriilor, omoara ciupercile patogene. Extern este un foarte bun vulnerar si intern se poate folosi cu atentie ca stimulent nervos ]n doze de 0,5g o data.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiunile pielii, alopecie, antrax, arsuri, cancerul pielii, cicatrice cheloide, contuzii, cosmetica, dureri abdominale (comprese), disgravidie, eczeme varicoase, edeme dureroase, entorse (cu apa de plumb), eroziuni infectate, escare, furunculoza, hipermenoree, incontinenta urinara, insomnii, laringita acuta (gargara), leziuni zemuinde, leucoree, micoze, nevralgii, palpitatii, piodermita, plagi, purpura, raguseala (gargara), rani, slabiciuni ale muschiului inimii, tulburari nervoase (5--10 picaturi o data si se poate lua de 3 ori pe zi), tulburari de circulatie sangvina, ulcer stomacal, ulcer varicos, umflaturi diverse.
Se va acorda o mare atentie cantitatilor ne avand voie sa fie depasite. In cazul supra dozarii vor aparea fenomene de intoxicatie. Pentru a preveni aceste fenomene se va lua intotdeauna tinctura diluata, iar ceaiul este bine sa fie facut numai in combinatii cu alte plante medicinale.

Preparare:

  • in cazul laringitei se va face cu 2 lingurite de flori puse la 250 ml apa clocotita. Se acopere pana ajunge la temperatura corpului. Se strecoara si se vor face gargara de mai multe ori pe zi.
  • 1 lingurita de flori se pun la 250 ml apa clocotita. Se acopere 15 minute, se strecoara. Se foloseste la comprese externe pe diferite afectiuni.
  • Unguent: 2 lingurite de flori se umezesc cu putin alcool apoi se pun in 50 ml ulei si se fierb pe baie de apa, timp de 2 ore. Se strecoara. Se foloseste extern. Daca se doreste se poate pune si putina ceara de albine.
  • Tinctura 50 g de flori se pun in 250 ml alcool de 70°. Se va tine apoi 15 zile agitand de cateva ori pe zi. Se va strecura apoi si se pune in sticlute de capacitate mai mica. La folosire se va pune 15 ml de tinctura la 100 ml apa distilata. Se agita bine apoi se foloseste ca cicatrizant si antiseptic la rani.


Contraindicatii: nu se utilizeaza intern putand provoca deranjamente gastro- intestinale si hipertensiune arteriala. In doze mai mari poate provoca paralizia centrilor nervosi, iar extern este iritant.